EDITORIAL

Acestea fiind zise, să ne distrăm românește

   Hitler vroia să-i elimine pe cei care îi consideră inferiori. Ca să rămână doar elita. Comuniștii au scăpat de tot ce le era superior. Să fie muncitorii și țăranii elita. Românul nu vrea să elimine pe nimeni. Vrea să fim toți egali. Fără elita. Fără pleavă. E loc pentru fiecare în mediocritate. Să moară și capra vecinului. Sau să trăiască. Important e doar să fim la fel. Undeva în zona călâie. Gândire de mlaștină. Anti-evolutivă. Anti-revoluționară. Pot să fie bucăți de carne în ciorba națională, dar suprafața ei rămâne pururi netedă.

  Ciobanul mioritic e vinovat că a ieșit din turmă. Trebuie să platească pentru asta. Și el o știe. De aceea își acceptă senin pedeapsa. La fel și meșterii lui Manole. Pentru eșec n-ar fi fost condamnați la moarte. Doar pentru succes.

  Cu timpul însă, cei care evadau din mulțime au încetat să mai fie pedepsiți a la patul lui Procust de către locuitorii matricei. De la o vreme oile rătăcite sunt doar aduse pe drumul cel bun. Fără bâtă. Cu blândețe. Mihail Kogâlniceanu și alte odrasle de boieri se îmbătau și începeau să strige ce au auzit și ei pe la Paris. Vine potera și stingea neînțelegerea. Cu vorba bună. Și dulce, moldovenească. Asta a fost revoluția de la ’48 în Moldova.

  “A fost sau n-a fost” are legatură cu revoluția cum are baba cu mitraliera pe care, cică, o transporta în colivă în zilele lui decembrie ’89. Emisiunea TV din film nu e despre revoluție. Este procesul public al personajului jucat de Săpdaru. Tot ce vor cei care sună este să demonstreze că profesorul nu a făcut nimic. Că nu e mai breaz ca ei. N-am mișcat un deget și ne mândrim cu asta. Iar bețivul ăsta a stat și el cu mâinile în sân. Ești ca noi. Recunoaște și totul e perfect. Fiecare mai bea câte un pahar și nu mai știe ce face.

  Ce să cauți la București ? Stai aici cu noi. Ca noi. Asta îi spune proprietarul de televiziune amantei. Și cameramanului. Lasă camera pe trepied. Nu încerca nimic deștept. Și fiicei. Ce-ti trebuie skiuri ? Dă-te cu sania ca toata lumea. Și la fel de intransigent e și cu sine însuși. Nu se iartă. Se pune singur la bulă, dând citate din dictionarul de filozofie care se potrivesc situatiei ca nuca în perete.

  Românului i-a ramas doar responsabilitatea civică de-a arunca cu maron în ventilator. O face din tot sufletul. Cu convingere. Aruncă larg în sus. Știe că magiunul o să cadă peste toți. Inclusiv peste el. Nu-l deranjează. Din contră. Exact asta și vrea. Îi dă sentimentul de apartenență. Mirosul de realitate.

Tudor Voican

 

arhiva>>
alternativ
bizarmonii

andreea_chiru: hei
paul_odhan: hai
andreea_chiru: haihui?
paul_odhan: haihai, nu huidui
andreea_chiru: să haplim haiducește hrișca?
paul_odhan: harap-halb huruie halvaua
andreea_chiru: habarnam hăcuie o hrapie
paul_odhan: H-ul nu ne stă liniștit pe limbă
paul_odhan: propun un L
andreea_chiru: eu mă gândeam la M
andreea_chiru: mangafaua molfăie un muștiuc
paul_odhan: M de la miros minor mâna minotaurului?!
andreea_chiru: muncitorii mănâncă mulți mistreți
paul_odhan: Marele Mut
andreea_chiru: manivelă motor mucava
paul_odhan: malfabetul mostru e minunat, mulțumim....

andreea_chiru: mapecierile msunt mlucru mrar mpe maici: miercuri muzica medievală

andreea_chiru: marți mpârjoale mcu martzipan
paul_odhan: să nu excedăm în M-euri că rămânem mmmitzi

andreea_chiru: mai am Meuri să le mexorcizez: maieutică, matador, muflon, mozol,

andreea_chiru: amar, alcoool, amoooooor
paul_odhan: aaa, ai trecut la A
paul_odhan: ți-ai spart Mreduta
andreea_chiru: apolodor amuțit afirmă argumentativ
paul_odhan: aprioric îți articulez, alfabetul are arici
andreea_chiru: arnici? să le arătam aici alfabete apodictice
paul_odhan: apocrife asimilam, albe în aspect...
andreea_chiru: armonii alephe/ști
paul_odhan: aferim, ai apucat-o aeronat

andreea_chiru: asimilarea și acomodarea afonemelor alandaluiește liber prin afirmații

paul_odhan: nu-mi dărui ALUVIUNI
andreea_chiru: așteptam admonestarea
paul_odhan: artă aș fi adoptat, nu arme de amăgit ataraxia
andreea_chiru: NU mă adaptez
paul_odhan: un atom ti-aș alipi, atunci...
andreea_chiru: sfârșitul alfabetului îl găsesc mai atractiv
andreea_chiru: vivisecție, bampir, vezuvian
paul_odhan: voit ai viețuit verde
andreea_chiru: ventuză văduvi viclean voyeuristul
andreea_chiru: vulpea și veveritza sunt văzute în vernil
andreea_chiru: vai de cel ce vânează!
paul_odhan: un vid vis am în Z acum...
andreea_chiru: zanzibar, zeamă de varză
paul_odhan: gata
andreea_chiru: zignora/zmă
andreea_chiru: zambilicistic, zeflemitor, zuzu zaurt
andreea_chiru: zapciu, zapis,
paul_odhan: za zfârșit zdeja.
actual Old fashion, new lookLa fille coupée en deux
regie: Claude Chabrol
Old fashion, new look

   

    Fanii necondiționați ai lui Claude Chabrol nu vor fi dezamăgiți de ultima sa creație, “La fille coupée en deux”. Toate ingredientele universului lui sunt prezente în acest film: faptul divers, relațiile pasionale periculoase sau imposibile, familia burgheză. Povestea ar fi simplă, chabroliană: un scriitor în vogă, presupunem sexagenar (François Berléand) face o obsesie pentru o starletă de televiziune, prezentatoarea unei rubrici meteo (Ludivine Sagnier). Aceasta la rândul ei se îndrăgostește de fermecătorul domn care se dovedește a fi un donjuan tipic, un erotoman, permanent în căutare de noi aventuri. Între cei doi se interpune un tânăr dandy dezechilibrat (Benoît Magimel), fiul cel mare și răsfățat al unei familii burgheze.

    Odată ce personajele sunt la locul lor, Chabrol nu se dezminte și își face numărul cu precizie și finețe, așa cum ne place. Ochiul său vigilent se îndreaptă spre alte medii decât eternul village sau familia bogată cu tabieturi și preocupări de “haute société”. Deși alege orașul, acesta nu este Paris, cum s-ar putea crede, ci unul din provincie - Lyon, unde universurile se amestecă, căci după cum mărturisește Chabrol însuși, cele trei personaje nu s-ar fi putut întâlni în Parisul individualist și rece.

    Burghezia este în continuare prezentă, dar sub forme ceva mai variate : familia, le fils à papa, scriitorul celibatar cu aerele sale de superioritate și societatea elitistă pe care o frecventează. Mai nou, televiziunea stă în atenția maestrului care creează aici una dintre cele mai reușite imagini ale lumii din spatele ecranului, cu umor, detașare și o undă de ironie la adresa ambițiilor, ipocriziei, aprențelor ce caracterizează vedetele tv.

    Din nefericire aceste momente reușite sunt contrabalansate de o serie de alte elemente care pur și simplu ne strică plăcerea, ne aruncă peste bord și pierdem contactul cu lumea de pe ecran. În primul rând actorii. Berléand și Sagnier fac parte, pe bună dreptate, din elita actoricească franceză contemporană și nu ne îndoim de profesionalismul lor. Fiecare și-a făcut treaba cu cea mai mare seriozitate și presa franceză nu a contenit cu laudele. Problema însă nu consta în talentul lor, ci în alegerea interpreților. Berléand este virtuos, nimic de zis, numai că rolul de Don Juan nu îi pică întocmai ca o mănușă. Nici Sagnier, noua starletă a cinematografiei franceze este departe de a avea look-ul unei prezentatoare meteo și nici nu pare atât de irezistibilă cum vrea să o înfățiseze autorul. De aici, câteva probleme de credibilitate care nu sunt minore: scenele de amor mai mult ilustrative decât realiste, forța de seducție îndoilenică a celor două personaje, perversitatea care ar fi trebuit să se întrezărească și care nu apare decât în intenția autorului.   

    Pe de altă parte, Magimel, în rolului tânărului pretențios și grandilocvent, cu înfățișare și atitudini teribiliste, face toți banii si mă bucur că începe să devină unul din actorii preferați, nu încă fetiș, ai lui Chabrol. Desi planează asupra interpretării lui meteahna teatralismului, particularitatea schizofreno-afectata a personajului fac din Magimel un actor mai mult decât mai convingator.

    Finalul este probabil momentul cel mai puțin inspirat al filmului. De parcă nu am fi înțeles parabola fetei taiate în două, regizorul mai adugă cinci minute care subliniază la modul propriu semnificația titlului. Fară să influențeze decisiv impresia asupra întregului, opțiunea finala ne surprinde prin copilăria și didacticismul scenei.

    Deși nu ne putem îmbarca alături de regizor pe toată durata filmului, deși nu il credem pe cuvânt de fiecare dată, spicuim și ne bucurăm de părțile reușite, îl luăm așa cum ni se prezintă, fiindcă e Chabrol și ne e drag.

Aurelia Vasile
EDITORIAL

TIFF 2008


- introducere -

    A început TIFF. TIFF 2008. James Bond este nașul ediției 7 a festivalului, dar după filmele rulate până acum am senzația că domnul Bond are paternitatea certă din cromozonii lui Frankenstein.

    Vii, dar vătămați (emoțional) au ieșit sutele de spectatori de la filmul deschiderii festivalului: Funny Games U.S. , redigerat de Haneke pentru poporul american, o alegere cam nepotrivită, detașată de spiritul aventurilor high-class marca Bond. Haneke ne lovește cu biciul pe retină și apoi ne întreabă dacă ne satisface violența (devenită tradiție tv), ca-n westernurile prăfuite, când un pistolar respectabil întâi își ucide posibilul interlocutor și apoi îl întreabă de sănătate.

    Secțiunea  "Umbre" cuprinde scurt-metraje care mai de care schizotipale, îmbibate de sânge și, în rimă cu titlul, de fantasme sumbre, cât și lungi-metraje la fel de morbide și palpitante în distribuirea eritrocitelor pe ecran. Dar însetații de apocalipse organice pot fi satisfacuți. Hemoglobina oferă delicii nebănuite.

    Felia “3x3” a festivalului a încântat prin filmul lui Victor Erice, El espiritu de la colmena / Spiritul stupului, abordând pictural și inocent întrebările metafizice ale vieții, colorând interogațiile și răspunsurile în nuanțele intense ale mierii prefigurată ceremonios pe o fereastră ce ne separă, pe toți, de adevărul pur.

    Filmul italian Non pensarci / Nu ne lua în seamă , din secțiunea “Supernova”, a fost ca un suc de cireșe, reconfortant, o comedie spumoasă (un clișeu ce încorsetează, dar fluxul glumelor era ca al bulelor unui lichid în mișcare browniană) folosind ingredientele clasice ale cinematografiei italiene: muzica light & gesticulații hilare.

    În “Competiție” de neratat a fost filmul estonian Sügisball / Balul de toamnă , povești intretăiate ale unor destine cariate de eșecuri, strivite de singurătate, în căutarea unui soare personal care să usuce lacrimi și să dezvăluie culori, deplasând gri-ul într-o zonă periferică a trecutului.

    Urmează…

Paul S. Odhan

arhiva>>
Timpul Tau
USL
Radio Alternativ