Andrada_Romagno: În primul rând, de ce director de imagine? De ce nu regizor, pictor, fotograf ?
Marius_Panduru: Pentru ca m-a atras întotdeauna vizualul. Când eram mic mă uitam tot timpul la filme, părinții mei erau și ei pasionați. Au încercat, ca toți părinții, să vadă ce m-ar putea atrage: mi-au cumparat instrumente, chitară, sportul nu mi-a plăcut, și până la urmă mi-au luat un aparat mic de filmat. Vara aia nu m-am mai despărțit de el, filmam orice. Probabil de asta am ajuns director de imagine, mi-a plăcut în primul rând partea tehnică. Filmul pentru mine a început ca un joc, m-a fascinat mirajul imaginii animate.
Andrada_Romagno: Ai avut un film care te-a convins că vrei să faci asta? Un fel de „La dolce vita” al lui Corneliu Porumboiu?
Marius_Panduru: Nu, ca să fiu sincer, mi-am dorit întotdeauna să pilotez avioane, să fiu pilot pe curse comerciale. Dar cum asta presupunea prea multe materii de real, m-am îndreptat spre film, spre umanism, îmi oferea mai multă libertate...
Andrada_Romagno: Cum a fost prima experiență pe platou?
Marius_Panduru: Prima oară pe platou a fost la examenul de admitere, și-a fost destul de traumatizant. M-am trezit brusc în situația de a trebui să dau comenzi, eram convins că n-o să mă descurc, m-au speriat atâtea decizii importante. Apoi m-am gândit cum ar fi dacă aș conduce avionul, și până la urmă am trecut proba, le-am trecut pe toate până la ultima, când mi-am dorit să pic. Fusesem atât de sigur că n-o să ajung acolo, încât nu văsusem nici un film din lista obligatorie. Dar am lucrat mult în anii următori, pe la televiziuni, și când am dat din nou, am luat.
Andrada_Romagno: Ai lucrat cu unii din cei mai importanți regizori români ai momentului: Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Nae Caranfil. Cum a fost să lucrezi cu fiecare dintre ei?
Marius_Panduru: Sunt experiențe foarte diferite. Cu Cătălin (Mitulescu) lucrez de mult, am fost colegi în facultate, orice discuție cu el pe platoul de filmare este constructivă. Corneliu (Porumboiu) e tonic, așa e el, iar filmul lui mi s-a părut fabulos de când am citit scenariul. Cu Nae (Caranfil) am lucrat acum, la „Restul e tăcere”, a fost o experiență plăcută. Acum e mai simplu să găsești un bloc, să iei două personaje și să creezi o atmosferă sumbră, socială, contemporană. De-asta mi-a și plăcut să lucrez la „Restul e tăcere”, mai ai din când în când nevoie și de frumos, de o atmosferă de epocă, lustruită.
Andrada_Romagno: În promovarea filmelor te implici?
Marius_Panduru: Nu, nici la festivaluri nu-mi place să merg. Prima oară când am fost la Cannes, mi s-a părut exotic. A doua oară a fost obositor, n-am înțeles nimic din agitația aia. A treia oară nu m-am mai dus. În plus, îmi place ideea de anonimat.
Andrada_Romagno: Se zvonește că ai vrut, sau încă mai vrei să pleci din țară. E adevărat?
Marius_Panduru: Da, categoric, vreau să plec. Eu sunt un tip ordonat, mă obosește haosul nostru aproape oriental. Dacă mașina trebuie parcată într-un dreptunghi, atunci acolo o parchezi, dacă nu, vine polițistul și-ți dă amendă. Așa mi se pare normal, ordonat. Rămâne de văzut ce-o să fac după ce o să plec, dar aici nu pot să rămân, sunt un pachet de nervi.
Andrada_Romagno: Te uiți la filme în timpul liber, ai regizori preferați?
Marius_Panduru: Da, sunt un consumator de multiplex, merg la orice film, deschid „Șapte Seri” și aleg ceva. Desigur, am preferați, Krzysztof Kieslowski e unul dintre ei, merg la film european. Și să știi că filmul european are public, la „Volver” de exemplu am stat la coadă la Mall. De-asta cred că e o problemă cu noi, cu filmul românesc, nu cu cel european în general. Filmul românesc s-a compromis, anii de-a rândul s-au produs numai mizerii, iar noi nu mai avem simțul spectacolului, ne ducem încrâncenați la film.
Andrada_Romagno: Am văzut că ai scris în noua revistă-program a Cinematecii...
Marius_Panduru: Da, a fost o tâmpenie, n-am nici un talent la scris. Mai bine îmi cereau o imagine, o fotografie, m-aș fi exprimat mai bine așa.
Andrada_Romagno: La cinematecă ai mai fost de curând?
Marius_Panduru: Nu, m-au dezamăgit condițiile tehnice, prefer să văd un film pe DVD. Mergeam în facultate, am fost la un moment dat la Kieslowski, ca să-l văd pe ecran, dar tocmai asta a fost problema, nu l-am văzu pe un ecran, ci pe un video proiector. am fost la „Portocala mecanică”, citisem despre culori și voiam să le văd, dar la noi nu există decât o copie alb-negru. La fel „Conformistul”, e o nebunie de culori acolo, cum să-l vezi alb-negru?... N-avem respectul pentru proiecție, cache 1,85 pentru noi nu contează. Uite, am văzut pe DVD colecția Chaplin de la MK2, pare un film făcut acum, mesajul e cu totul altul. E și ăsta încă un motiv în plus ca să plec.
Marius_Panduru: Sigur că vreau, dar nu plec cu iluzia asta. Și când lucrez la un film, nu am un plan, nu vreau să câștig Oscarul. Tot ce-mi doresc e ca imaginea să impresioneze spectatorul fără ca acesta s-o realizeze.
