Un bătăuș de discotecă și geloziile lui cu privire la dansatoarea de pe boxe. Un bătrânel nevinovat și uitat de viață în gradina lui, cu vecini care se ceartă. O fostă frumusețe, actual pălit-menopauzată, în drum spre apartamentul ei. O nebună standard din parcările supermarketurilor. Și reclame, multe, intoxicant de multe, panouri, neoane, superhipermegamarketuri, coșuri de cumpărături, firme care produc cârnați, mărci de mașini, piscine, tencuială albă, gazon proaspăt tuns mereu. Și multă carne umană, obosită, bătrână, neplăcută pentru privirea hrănită doar cu frumusețe de peste tot din publicitate. În camera din spate a unui magazin universal au loc orgii. Unui cuplu i-a murit copilul, ceea ce i-a despărțit și a făcut-o pe fosta mamă să își caute drog în sex întâmplător, în amant-jucărie, în a-și sfida fostul soț în fosta lor casa. Fosta frumusețe își așteaptă iubitul și se pregătește cu fiecare oră a după-amiezii, puțin câte puțin, să mai ascundă din netinerețea ei pentru EL. Nebuna îi înnebunește sau îi distrează pe cei care sunt îndeajuns de inconștienți să o ia în mașinile lor, cu muzica ei fadă și romantică, termometrul ei din geantă și toate top ten-urile tuturor produselor, persoanelor sau situațiilor pe care și le-ar dori oricine. Printre ei, un detectiv particular obligat să afle cine zgârie mașinile nou-nouțe în parcări.

    Hundstage reușește tot ce au împins până la limita neinteresantului sute de filme, piese și alte manifestari culturale în materie de post-modern, depresie urbană, sterilitate occidentală sau germanică (important !). Mintea spectatorului obișnuit cu legătura inevitabilă dintre situațiile dramatice care se arată în ultima secundă își ia o mare palmă morală cu ajutorul acestui film. Hundstage nu pică în capcana de a explica trecuturi, de a scuza nevrozele sau de a-și lega planurile narative într-un mare monolog demonstrativ. Și totusi reușește să-ți rupă sufletul, după atâta sincopă, când fosta frumusețe, bătută rău de iubitul mult-așteptat, începe să cânte cu voce îngereasca o arie din “Carmen”.

    Hundstage este filmul absolut despre cruzime, perfect scris, excelent în construcție și în tot ce înseamnă bucătărie cinematografică. Și e cu atât mai bun cu cât nu caută în licențe poetice și metafore consumeriste expresia cruzimii, ci în uman, în cel mai lipsit de interes, middle-aged, burghez, mediocru tip uman. Și tot aici găsește resurse de frumusețe, doze de sentiment sau de reabilitări de personaje complet surprinzătoare. Un film inteligent, un pic tezist, un pic manierist, matematic. Irevocabil bun.

    Și exact când îmi formulam eu în minte discursul, ultima replica a filmului, spusă de bătrânelul văduv care tocmai și-a recreat o nevasta din menajeră + rochii vechi + perversiuni inofensive, când își găsește câinele bătrân și drag otrăvit în puterea nopții: “oamenii sunt atât de cruzi...”.

Ana Ularu